Mănăstirea ,,La Grande Chartreuse"

 

      Mănăstirea La Grande Chartreuse este casa-mamă a Ordinului Cartuzian, fondat de Sfântul Bruno în anul 1084. Se află într-o vale mare din Alpii Dauphine, la o altitudine de 4268 de metri, la paisprezece mile nord de Grenoble. Mănăstirea se află pe o pășune deschisă.

     Cartuzianul este un membru al unui ordin monastic romano-catolic fondat de Sfântul Bruno din Koln (1030-1101) în 1084, în valea Chartreuse din sud-estul Franţei. Membrii ordinului erau solitari, se rugau, studiau, mâncau şi dormeau fiecare separat, dar se strângeau în biserică pentru liturghia de dimineaţă, pentru vecernie şi slujba de noapte. Cinau împreună duminică şi cu ocazia principalelor sărbători. Se plimbau împreună o dată pe săptămână. Purtau haine de asceţi, nu mâncau carne şi consumau doar apă şi pâine vinerea sau în zilele de post.
Călugăriţele cartuziene sunt, de asemenea, foarte retrase şi meditative.
 

       În mănăstirea Grande Chartreuse, călugării distilau lichiorul care poartă numele acesteia.

Metoda de preparare a lichiorului Chartreuse este ştiută de trei călugări. Aceştia cunosc pe dinafară cele 130 de plante, rădăcini, flori pe care le conţine reţeta. Tot ei sunt aceia care supraveghează procesul de maturare în beciul de la Voiron, cel mai lung beci de pe Planeta (164 m). Acolo, pereţii sunt "îmbrăcaţi" în butoaie mari de stejar, pe fiecare din acestea fiind inscripţionată una din literele "V" sau "J" (verde sau galben, dupa sortimentul lichiorului). Maturarea durează între 2 şi 12 ani.

     Chartreuse Verte de 55° este singurul lichior din lume care are culoarea verde, datorită plantelor din compoziţie. Niciunul dintre lichiorurile fabricate la mănăstire nu conţine coloranţi, ele se prepară după reţeta din 1605, care se numea "Elixirul vieţii lungi". În prezent, atât lichiorul verde, cât şi cel galben sunt folosite în cocteiluri, fiind considerat o băutură de după cină. Ţarul Nicolae II al Rusiei turna cateva picături de Chartreuse galben în cupa cu şampanie, iar Charle de Gaule manca în fiecare seară cate o ciocolată umplută cu Chartreuse verde.

     
    A fost regizat un film despre aceşti călugări.

    Filmul numit "În Marea Tăcere" e un tablou intim al vieţii de zi cu zi a călugărilor cartuzieni - cunoscuţi a fi vegetarieni - din Alpii francezi. 

    E miezul nopţii şi sub arcadele de piatră îngheţate bocnă, călugării, în rasele lor din ţesătură aspră recită versuri gregoriene.

"O fac pentru că asta e alegerea lor... se simt mult mai aproape de Dumnezeu. E un concept foarte simplu, conceptul de dumnezeire, de bucurie pură."

    A putut fi vizionat după 17 ani de când regizorul a cerut prima oară permisiunea de a filma acolo.

Când în cele din urmă i s-a dat voie, a găsit o lume închisă în mare parte neschimbată de când s-a fondat ordinul Cartuzienilor acum 10 secole.

    Călugării se supun tăcerii aproape totale, în afară doar de ceea ce unul dintre ei numeşte "teroarea clopotului".

,,Accepţi pur şi simplu faptul că, îndată ce sună clopotul, nu te mei gândeşti la nimic, te scoli şi te duci acolo unde e nevoie de tine. Şi-apoi fiecare clipă este o clipă a prezentului pentru că nu trebuie să îţi faci planuri de genul ce o să fac eu peste doi ani, ce o să se aleagă de cariera mea peste 15 ani şi chiar absenţa cuvintelor face ca aceste clipe în sine să devină foarte, foarte puternice”, spune regizorul.

O viaţă de contemplaţie

    Filmul înregistrează practic gesturile repetate la infinit ale rutinei zilnice.

    Colo, un călugăr cufundat în umbră împarte mâncarea prin deschizăturile din uşile chiliilor.

    Camera de filmat intră într-una din ele şi vedem un călugăr dormind pe patul de paie.

    Alături o mică sobă de tablă care mai îndulceşte din frigul tăios.

    Regizorul Philip Groening a locuit practic în mănăstire câteva luni ca să facă filmul.

"Când am părăsit mănăstirea mă gândeam la experienţa prin care am trecut şi mi-am dat seama că am avut unicul privilegiu de a trăi într-o comunitate de oameni senini, cărora nu le e frică de nimic. Ei cred că moartea este doar o stare de tranziţie, ei cred că dacă ceva rău se întâmplă e un dat de la Dumnezeu...experienţa asta m-a schimbat şi pe mine, " spune Philip Groening.

Călugării cartuzieni fac parte dintr-unul dintre cele mai stricte ordine creştine.